luni, iunie 21, 2010

conflictul din relatie

Tot ce posezi este clipa prezenta-chiar aceasta clipa. In mainile tale se gaseste intotdeauna o singura clipa: ea este atat de mica si de trecatoare incat daca te gandesti la trecut si la viitor, o vei rata.

Incercam prin orice mijloace, sa trecem peste senzatia ca suntem straini unul fata de altul. De aceea am si inventat tot felul de ritualuri. Un barbat se casatoreste cu o femeie. Si ce este in fond casatoria? Ea este doar un ritual. De ce este nevoie de el? Deoarece sotii doresc sa treaca peste faptul ca sunt straini, doresc sa comunice cumva, sa intre in relatie. Insa aceasta relatie nu este creata niciodata; ei isi imagineaza ca unul joaca rolul sotului, celalalt rolul sotiei, insa raman straini unul fata de altul. Si vor trai astfel impreuna toata viata, insa nu vor fi nimic mai mult decat niste straini, deoarece nimeni nu patrunde in singuratatea celuilalt.

Inainte de a fi impreuna cu o persoana, cand o zaresti de la fereastra ta, cand o intalnesti pe plaja cateva minute, sau cand va tineti de mana la film, incepeti sa va spuneti :"Suntem facuti unul pentru altul". Insa nici o fiinta nu este facuta pentru alta. Va proiectati doar, in mod incostient, propriile fantasme asupra celuilalt. Creati astfel in jurul lui o anumita aura, iar el o creeaza in jurul vostru. Total pare frumos, deoarece infrumusetati totul, visati, nu vedeti realitatea. Mai mult, fiecare se straduieste sa deranjeze cat mai putin imaginatia celuilalt. Prin urmare, femeia se comporta asa cum doreste barbatul, iar acesta se poarta asa cum doreste partenera sa. Insa acest lucru se poate intampla numai cateva minute, cel mult cateva ore. Odata ce va casatoriti si trebuie sa traiti impreuna douazeci si patru de ore pe zi, acest lucru-aceasta pretentie de a fi ceea ce nu esti de fapt- se transforma intr-o povara de nesuportat.
Cat timp puteti sa va comportati in asa fel incat sa satisfaceti fantezia celuilalt? Mai devreme sau mai tarziu acest lucru devine dificil. Si incepeti sa va razbunati. Incepeti sa distrugeti tot ceea ce imaginatia barbatului a creat in jurul vostru, deoarece nu doriti sa fiti prizoniera unei imagini- doriti sa fiti, pur si simplu, voi insiva.
Tot astfel se intampla si cu barbatul, el doreste sa fie liber, sa fie el insusi. Acesta este vesnicul conflict intre indragostiti, senzatia la care se ajunge in toate relatiile.


O noapte minunata tuturor!
Va pup si va imbratisez.

P.S.-Greieras nu mai plange, ca trezesti trandafirii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu